Tanszercsomag - Rechizite Precizări privind acordarea rechizitelor școlare gratuite pentru anul școlar 2025-2026 - depunere dosar la școala-conform Legii nr 126/2002 În conformitate cu Legea nr. 126/2002, se acordă rechizite școlare elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară- adică maxim 2050 lei venit net în luna iulie 2025 pe fiecare membru din familie. La stabilirea venitului mediu lunar net pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizațiile de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți. Elevii care pot primi pachete cu rechizite şcolare sunt cei care depun actele necesare la secretariatul şcolii sau le trimit în format electronic pe adresa de e-mail scmaghcehu@yahoo.com, în perioada 09 septembrie - 12 septembrie 2025 şi îndeplinesc următoarele condiţii: - frecventează cursurile în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi, - se află în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.(2.050 lei) Prin familie se înţelege soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinere, care locuiesc şi se gospodăresc împreună. La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie se iau în considerare: - toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv - indemnizaţiile de şomaj, - creanţe legale, - convenţii civile de întreţinere aflată în executare, - indemnizaţii cu caracter permanent, - alocaţii de stat pentru copii, - alocaţii de întreţinere pentru copiii încredinţaţi sau daţi în plasament, - burse pentru elevi. Se depun următoarele acte, care se fotocopiază sau se printează în unitatea școlară (dacă este cazul): 1. Cerere; 2. Copii după C.I. (buletin) sau certificate de naștere pentru părinți/tutori/reprezentanți legali și pentru toți copiii aflați în componența și în întreținerea familiei; 3. Acte doveditoare pentru venitul lunar net din luna iulie 2025. Se depune la dosar unul sau mai multe acte în variantele: • Adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2025; • Copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie; • Declarație pe proprie răspundere pentru cei care nu realizează venituri (data în fața unui reprezentant din primărie sau școală); 4. Certificat de naştere copil/copii 5. Livretul de familie 6. Adeverințe sau copie extras de cont pentru primire burse pentru elevi și studenți (daca este cazul primirii bursei in luna iulie 2025); 7. Hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul) Cerere rechizite scolare Declaratie parinte Declaratie frate/sora majora Declaratie parinte pentru frati care se gospodaresc singuri În cazul în care documentele se trimit prin e-mail acestea trebuie să fie în format pdf sau jpg. |
|